Politica de confidentialitate

Generalități

Regulamentul 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date (General Data Protection Regulation, în prezentul document – GDPR, Regulament sau RGPD) a fost adoptat de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene în 27 aprilie 2016, prevederile acestuia fiind direct aplicabile începând cu data de 25 mai 2018. Acest Regulament abrogă, în mod expres, Directiva 95/46/CE, înlocuind astfel și prevederile Legii nr. 677/2001 (în prezent, abrogate).

Regulamentul este direct aplicabil în toate statele membre, protejând drepturile tuturor persoanelor fizice aflate pe teritoriul Uniunii Europene. Din punct de vedere material, Regulamentul se aplică tuturor operatorilor care prelucrează date cu caracter personal. Regulamentul nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal care privesc persoane juridice şi, în special, întreprinderi cu personalitate juridică, inclusiv numele şi tipul de persoană juridică şi datele de contact ale persoanei juridice.

Datele cu caracter personal sunt definite ca fiind orice informaţii privind o persoană fizică identificată sau identificabilă (“persoana vizată”); o persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identităţii sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale.

Prelucrarea datelor cu caracter personal presupune orice operaţiune sau set de operaţiuni efectuate asupra datelor sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziţie în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricţionarea, ştergerea sau distrugerea.

Identitatea operatorului

Având în vedere articolul 4 punctul 7 din Regulament, care definește noțiunea de “operator” ca fiind persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenţia sau alt organism care, singur sau împreună cu altele, stabileşte scopurile şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal, operatorul care prelucrează date cu caracter personal prin intermediul acestui website este DEVSNIT IGNITED S.R.L., cu sediul în Str. Blaj Nr. 6 Bl. H Ap. 11, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului J17/69/2018, având CUI 38727368, reprezentată legal de Alexandru Munteanu, cu date de contact office@devsnit.com, +40 774 081 794, .

Colectarea datelor personale

Care sunt datele cu caracter personal colectate

Operatorul acestui website colectează, stochează şi prelucrează următoarele date personale ale / referitoare la dvs.:

  • Nume, prenume
  • Date de contact (precum e-mail, telefon, fax)
  • IP

Obținerea Consimțământului

Generalități

Pentru ca prelucrarea datelor cu caracter personal să fie legală, GDPR prevede ca aceasta să fie efectuată în baza unui motiv legitim, precum executarea sau încheierea unui contract, îndeplinirea unei obligații legale, sau în baza consimțământului valabil exprimat de persoana vizată în prealabil. În acest din urmă caz, operatorului i se impune obligația de a putea demonstra faptul că persoana în cauză și-a dat consimțământul pentru prelucrarea respectivă. Consimțământul exprimat sub imperiul Directivei 95/46/CE rămâne valabil dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute de GDPR.

Acordarea consimțământului trebuie să fie realizată printr-o declarație sau printr-o acțiune neechivocă care să constituie o manifestare liber exprimată, specifică, în cunoştinţă de cauză şi clară a acordului persoanei vizate pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal. În cazul în care consimțământul persoanei vizate este dat în contextul unei declarații, în format electronic sau în scris, care se referă și la alte aspecte, cererea privind consimțământul trebuie să fie prezentată într-o formă care o diferențiază în mod clar de celelalte aspecte, putând fi realizată chiar și prin bifarea unei căsuțe. Pentru ca prelucrarea datelor cu caracter personal să fie legală, GDPR prevede ca aceasta să fie efectuată în baza unui motiv legitim, precum executarea sau încheierea unui contract, îndeplinirea unei obligații legale, sau în baza consimțământului valabil exprimat de persoana vizată în prealabil. În acest din urmă caz, operatorului i se impune obligația de a putea demonstra faptul că persoana în cauză și-a dat consimțământul pentru prelucrarea respectivă. Consimțământul exprimat sub imperiul Directivei 95/46/CE rămâne valabil dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute de GDPR.

Cookies

Pe acest site se folosesc cookie-uri. Acestea nu dăunează computerului dvs. şi nu conţin viruşi, ci au rolul de a contribui la o utilizare mai facilă, eficientă şi sigură a site-ului. Ele reprezintă fişiere-texte de mici dimensiuni care sunt salvate pe computerul dvs. şi sunt salvate de browser-ul utilizat.

Multe dintre cookie-urile folosite se numesc „session cookies”, care sunt şterse automat după vizita pe acest site. Altele rămân în memoria computerului dvs. până la ştergerea acestora de către dvs., acestea făcând posibilă recunoaşterea browser-ului la o vizită ulterioară.

Puteți configura browser-ul dvs. pentru a vă informa cu privire la utilizarea cookie-urilor, astfel încât să puteți decide de la caz la caz dacă să acceptați sau să respingeți un cookie. În mod alternativ, browser-ul dvs. poate fi configurat să accepte automat cookie-urile în anumite condiții sau să le respingă întotdeauna sau să șterge automat cookie-urile la închiderea browser-ului. Dezactivarea modulelor cookie poate limita funcționalitatea acestui site web.

Cookie-urile care sunt necesare pentru a permite comunicațiile electronice sau pentru a oferi anumite funcții pe care doriți să le utilizați (cum ar fi coșul de cumpărături) sunt stocate în conformitate cu prevederile art. 6 alin.1 lit. f) din GDPR, conform cărora prelucrarea este legală numai dacă şi în măsura în care este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terţă. Prin urmare, operatorul acestui website are un interes legitim în stocarea anumitor cookie-uri, pentru a asigura o optimizare fără erori tehnice. Alte cookie-uri (cum ar fi, spre exemplu, cele utilizate pentru analizarea comportamentului dvs. de navigare) sunt de asemenea stocate şi vor fi tratate separat în acest document.

Formular de contact

În cazul în care ne trimiteți întrebări prin intermediul formularului de contact, vom colecta datele introduse în formular, inclusiv datele de contact pe care le furnizați, pentru a răspunde întrebărilor dvs. și a altora ulterioare. Nu transmitem aceste informații fără permisiunea dvs. Prin urmare, vom prelucra toate datele pe care le introduceți în formularul de contact numai cu consimțământul dvs. [în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR1]. Puteți să vă revocați oricând acordul, un e-mail informal în acest sens fiind suficient. Datele prelucrate înainte de a primi solicitarea dvs. pot fi prelucrate în mod legal. Vom păstra datele pe care le furnizați pe formularul de contact până când:

  • solicitați ștergerea datelor;
  • revocați consimțământul pentru stocarea acestora sau dacă
  • scopul pentru stocarea acestuia nu mai este valabil.

Orice dispoziții legale obligatorii, în special cele referitoare la perioadele obligatorii de păstrare a datelor, nu sunt afectate de cele arătate mai sus.

Contactare prin e-mail, telefon sau fax

Dacă ne contactați prin e-mail, telefon sau fax, solicitarea dvs., inclusiv toate datele personale pe care le veţi furniza vor fi stocate și prelucrate de noi în scopul soluţionării cererii dumneavoastră, în baza consimţământului exprimat de dumneavoastră.

Prin urmare, vom prelucra toate datele pe care le furnizaţi în temeiul următoarelor prevederi legale din cuprinsul GDPR, respectiv:

  • numai cu consimțământul dvs. – în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR
  • pentru executarea unui contract sau în etapa precontractuală – în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. b) GDPR
  • pentru îndeplinirea scopului şi interesului legitim urmărit de noi, respectiv acela de prelucrare eficientă a cererilor trimise de dvs. – în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR.

Vom păstra datele pe care le furnizați în acest mod până când:

  • solicitați ștergerea datelor;
  • revocați consimțământul pentru stocarea acestora sau dacă
  • scopul pentru stocarea acestuia nu mai este valabil, în toate situaţiile cu excepţia perioadelor obligatorii de păstrare a datelor.

Scopul prelucrării datele colectate

O parte din datele colectate pe acest site sunt utilizate pentru:

  • Prestarea serviciilor pe care le oferim în beneficiul dumneavoastră (spre exemplu, pentru soluționarea problemelor de orice natură referitoare la produsele și serviciile noastre, pentru asigurarea serviciilor de suport etc.)
  • Funcţionarea optimă și optimizarea acestui site (statistic şi analitic) – Ne dorim în permanență să vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru, motiv pentru care putem colecta și utiliza anumite informații în legătură cu gradul de satisfacţie pe care l-aţi avut pe durata navigării pe acest site, vă putem invita să completați chestionare de sugestii sau altele asemenea.
  • Activităţi de publicitate şi promovare în mediul online. Ne puteți solicita oricând, prin mijloacele descrise în prezentul document, să oprim prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal în scop de marketing, urmând să dăm curs cererii dvs. în cel mai scurt timp posibil.
  • Informare periodică a utilizatorilor – Vrem să vă ținem la curent cu privire la ofertele noastre. În acest sens, vă putem trimite orice tip de mesaj conținând informații generale și tematice, informații cu privire la oferte sau promoții, precum și alte comunicări comerciale cum ar fi cercetări de piață și sondaje de opinie. Pentru comunicările de acest tip, avem ca temei consimțământul obţinut în prealabil de la dumneavoastră. Vă puteți răzgândi și retrage consimțământul în orice moment.

Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează în conformitate cu prevederile Regulamentului General privind Protecția Datelor, având la bază atât consimțământul persoanei vizate, cât și rațiuni de executare conformă a contractelor sau de realizare a intereselor legitime ale operatorului (cu excepţia cazului în care prevalează interesele sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protejarea datelor cu caracter personal, în special atunci când persoana vizată este un copil).

Drepturile utilizatorilor

Drepturile dumneavoastră privind datele cu caracter personal şi mijloacele de exercitare a acestora sunt: Dreptul de informare, Dreptul de acces, Dreptul la rectificare, Dreptul la ştergerea datelor, Dreptul la restricţionarea prelucrării, Dreptul la portabilitatea datelor, Dreptul la opoziţie, Dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată a datelor, Dreptul de a depune plângere și de a vă adresa instanțelor judecătorești, Dreptul de retragere a consimțământului.

  • Dreptul de informare – puteți solicita informații privind activitățile de prelucrare a datelor dvs. personale, privind identitatea operatorului și a reprezentantului acestuia sau cu privire la destinatarii datelor dvs.;
  • Dreptul de acces – puteţi obţine din partea operatorului o confirmare că se prelucrează sau nu date cu caracter personal care vă privesc şi, în caz afirmativ, acces la datele respective şi la următoarele informaţii : scopurile prelucrării; categoriile de date cu caracter personal vizate; destinatarii sau categoriile de destinatari cărora datele cu caracter personal le-au fost sau urmează să le fie divulgate, în special destinatari din ţări terţe sau organizaţii internaţionale ; acolo unde este posibil, perioada pentru care se preconizează că vor fi stocate datele cu caracter personal sau, dacă acest lucru nu este posibil, criteriile utilizate pentru a stabili această perioadă ; dreptul de a solicita operatorului rectificarea sau ştergerea datelor cu caracter personal ori restricţionarea prelucrării datelor cu caracter personal sau dreptul de a se opune prelucrării etc.
  • Dreptul la rectificare – puteți rectifica datele personale inexacte sau le puteți completa;
  • Dreptul la ştergerea datelor – puteți obține ștergerea datelor, în cazul în care prelucrarea acestora nu a fost legală sau în alte cazuri prevăzute de lege;
  • Dreptul la restricţionarea prelucrării – puteți solicita restricționarea prelucrării în cazul în care contestați exactitatea datelor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege;
  • Dreptul la portabilitatea datelor – puteți primi, în anumite condiții, datele personale pe care ni le-ați furnizat, într-un format care poate fi citit automat sau puteți solicita ca respectivele date să fie transmise altui operator
  • Dreptul la opoziţie – vă puteți opune în special, prelucrărilor de date care se întemeiază pe interesul legitim al operatorului;
  • Dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată a datelor – puteți cere și obține intervenția umană cu privire la respectiva prelucrare sau vă puteți exprima propriul punct de vedere cu privire la acest tip de prelucrare;
  • Dreptul de a depune plângere și de a vă adresa instanțelor judecătorești – puteți depune plângere față de modalitatea de prelucrare a datelor personale la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și / sau vă puteți adresa instanțelor judecătorești pentru respectarea drepturilor dvs.;
  • Dreptul de retragere a consimțământului – în cazurile în care prelucrarea se întemeiază pe consimțământul dvs., vi-l puteți retrage oricând. Retragerea consimțământului va avea efecte doar pentru viitor, prelucrarea efectuată anterior retragerii rămânând în continuare valabilă.

Obligațiile operatorului de date

Găzduire/Hosting

Datele cu caracter personal înregistrate pe acest website sunt stocate pe serverele noastre proprii. Prelucrarea datelor furnizate și stocate respectă următoarele prevederi legale:

  • art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR – prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează având la bază consimțământul dvs., obținut ulterior unei corecte și complete informări;
  • art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR – prelucrarea datelor se realizează în scopul intereselor legitime urmărite de noi.

Criptarea datelor

Acest site utilizează criptare SSL din raţiuni de securitate şi pentru protecţia transmiterii informaţiilor confidenţiale. Această criptare poate fi recunoscută de dvs. după fereastra de blocare („lock icon”) care apare în bara browser-ului şi prin schimbarea din http:// în https:// a adresei browser-ului respectiv. Odată activată criptarea de acest tip, datele transmise sau transferate nu vor putea fi văzute de terţi.

Conform GDPR, în cazul în care încălcarea securităţii datelor cu caracter personal este susceptibilă să genereze un risc ridicat pentru drepturile şi libertăţile dvs., operatorul acestui website vă va informa, fără întârzieri nejustificate, cu privire la această încălcare, dacă nu devin incidente prevederile completatoare din acelaşi Regulament (art. 34 alin. 3).

Responsabilul cu protecția datelor

Nefiind aplicabile prevederile GDPR (art. 37 alin. 1 – potrivit căruia Operatorul şi persoana împuternicită de operator desemnează un responsabil cu protecţia datelor ori de câte ori:

  1. prelucrarea este efectuată de o autoritate sau un organism public, cu excepţia instanţelor care acţionează în exerciţiul funcţiei lor jurisdicţionale;
  2. activităţile principale ale operatorului sau ale persoanei împuternicite de operator constau în operaţiuni de prelucrare care, prin natura, domeniul de aplicare şi/sau scopurile lor, necesită o monitorizare periodică şi sistematică a persoanelor vizate pe scară largă; sau
  3. activităţile principale ale operatorului sau ale persoanei împuternicite de operator constau în prelucrarea pe scară largă a unor categorii speciale de date în temeiul articolului 9 sau a unor date cu caracter personal referitoare la condamnări penale şi infracţiuni, menţionată la articolul 10)

Privind obligativitatea numirii unui Responsabil cu protecţia datelor, pentru orice informaţii sau lămuriri privind funcţionarea acestui website, vă rugăm să ne contactaţi la următoarele date:

  • Nume: Munteanu Alexandru
  • E-mail: office@devsnit.com
  • Tel: +40 774 081 794
  • Fax:
  • Adresă de corespondenţă: Str. BLaj Nr. 6 Bl. H Ap. 11

Evidențele activităților de prelucrare

Conform Regulamentului GDPR, operatorul sau persoana împuternicită de operator ar trebui să păstreze, pe o perioadă rezonabilă, evidenţe ale activităţilor de prelucrare aflate în responsabilitatea sa. Astfel, aceste evidențe vor cuprinde toate următoarele informații:

  • numele şi datele de contact ale operatorului
  • scopurile prelucrării;
  • descrierea categoriilor de persoane vizate şi a categoriilor de date cu caracter personal;
  • categoriile de destinatari cărora le-au fost sau le vor fi divulgate datele cu caracter personal;
  • dacă este cazul/posibil:
    • transferurile de date cu caracter personal
    • termenele-limită preconizate pentru ştergerea diferitelor categorii de date
    • o descriere generală a măsurilor tehnice şi organizatorice de securitate

Obligația detaliată anterior nu se aplică unei întreprinderi sau organizaţii cu mai puţin de 250 de angajaţi, cu excepţia cazului în care prelucrarea pe care o efectuează este susceptibilă să genereze un risc pentru drepturile şi libertăţile persoanelor vizate, prelucrarea nu este ocazională sau prelucrarea include categorii speciale de date sau date cu caracter personal referitoare la condamnări penale şi infracţiuni.

Măsuri tehnice și organizatorice adecvate

Având în vedere stadiul actual al tehnologiei, contextul şi scopurile prelucrării, precum şi riscurile pentru drepturile şi libertăţile persoanelor fizice, operatorul pune în aplicare măsuri tehnice şi organizatorice adecvate pentru a asigura că, în mod implicit, sunt prelucrate numai date cu caracter personal care sunt necesare pentru fiecare scop specific al prelucrării.

Notificarea autorității de supraveghere în cazul încălării securității datelor cu caracter personal

Conform art. 33 alin. 1 din GDPR, în cazul în care are loc o încălcare a securităţii datelor cu caracter personal, vom notifica acest lucru Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal fără întârzieri nejustificate şi, dacă este posibil, în termen de cel mult 72 de ore de la data la care am luat cunoştinţă de aceasta, cu excepţia cazului în care este puţin probabil să genereze un risc pentru drepturile şi libertăţile persoanelor fizice.

Informarea persoanei vizate cu privire la încălcarea securității datelor datelor cu caracter personal

Raportat la prevederile art. 34 din GDPR, în cazul în care încălcarea securităţii datelor cu caracter personal este susceptibilă să genereze un risc ridicat pentru drepturile şi libertăţile persoanelor fizice, vom informa persoana vizată fără întârzieri nejustificate cu privire la această încălcare, cu excepția situațiilor în care:

  • au fost implementate măsuri de protecţie tehnice şi organizatorice adecvate, iar aceste măsuri au fost aplicate în cazul datelor cu caracter personal afectate de încălcarea securităţii datelor cu caracter personal, în special măsuri prin care se asigură că datele cu caracter personal devin neinteligibile oricărei persoane care nu este autorizată să le acceseze, cum ar fi criptarea;
  • au fost luate măsuri ulterioare prin care se asigură că riscul ridicat pentru drepturile şi libertăţile persoanelor vizate menţionat anterior nu mai este susceptibil să se materializeze;
  • ar necesita un efort disproporţionat. În această situaţie, se efectuează în loc o informare publică sau se ia o măsură similară prin care persoanele vizate sunt informate într-un mod la fel de eficace.

Social Media

Facebook plugins (Like & Share Button)

Acest serviciu utilizează pluginuri sociale (“plugins”) gestionate de rețeaua socială facebook.com. Pluginurile pot fi identificate printr-o siglă Facebook (un “f” alb pe o placă albastră sau un semn “thumbs up”) sau sunt etichetate prin adăugarea sintagmei “Facebook Social Plugin”. Lista și aspectul pluginurilor Facebook pot fi văzute aici: https://developers.facebook.com/docs/plugins/.  În măsura în care utilizați extensia Like, veți aprecia pagina de Facebook a site-ului nostru fără a fi nevoie să îl părăsiți. În măsura în care utilizați extensia Share, veți distribui site-ul nostru sau un anumit conținut din cadrul acestuia pe pagina dumneavoastră personală de Facebook, fără a fi nevoie să părăsiți site-ul.

Prin intermediul pluginului, Facebook primește informațiile pe care dumneavoastră le accesați pe site-ul nostru. În cazul în care sunteți conectat și la Facebook în același timp, Facebook poate atribui acțiunile realizate pe pagină contului dumneavoastră și, implicit, dumneavoastră personal. Când dumneavoastră interacționați cu pluginurile, de exemplu făcând click pe butonul Like sau distribuind un anumit conținut de pe site, informațiile corespunzătoare sunt transferate direct din browserul dvs. pe Facebook și stocate acolo. Chiar dacă nu sunteți membru Facebook, există totuși posibilitatea ca rețeaua de socializare să obțină și să stocheze adresa dumneavoastră IP.

Făcând click pe unul dintre aceste butoane, sunteți de acord cu utilizarea acestui plugin și, prin urmare, cu transferul de date cu caracter personal către Facebook. Nu deținem controlul asupra naturii și scopului acestor date transmise, precum și asupra procesării ulterioare a acestora. În ceea ce privește scopul și amploarea colectării de date, prelucrarea și utilizarea ulterioară a datelor de către Facebook, precum și permisiunile și setările pentru protejarea confidențialității.

Dacă nu veţi dori ca Facebook să asocieze vizita dumneavoastră pe acest site cu informaţiile contului dumneavoastră de Facebook, aveţi posibilitatea să vă delogaţi.

Instagram Plugin

Acest serviciu utilizează pluginuri sociale (“plugins”) gestionate de rețeaua socială Instagram, funcții oferite de Instagram Inc., cu sediul în 1601 Willow Road, Menlo Park, CA 94025, USA. Pluginurile pot fi identificate printr-o siglă Instagram sau sunt etichetate prin adăugarea sintagmei “Instagram Social Plugin”.

Prin intermediul pluginului, Instagram este informat cu privire la acțiunile realizate de dumneavoastră pe pagina noastră. În cazul în care sunteți conectat și la contul personal de pe reţeaua de socializare în același timp, aceasta poate atribui acțiunile realizate pe pagina contului dumneavoastră de Instagram şi, implicit, dumneavoastră personal. Când dumneavoastră accesați pluginurile, informațiile corespunzătoare sunt transferate din browserul dvs. pe rețeaua de socializare și stocate acolo. Chiar dacă nu sunteți membru Instagram, există totuși posibilitatea ca aceasta să obțină și să stocheze adresa dumneavoastră IP.

Făcând click pe unul dintre aceste butoane, sunteți de acord cu utilizarea acestui plugin și, prin urmare, cu transferul de date cu caracter personal către Instagram. Nu deținem controlul asupra naturii și scopului acestor date transmise, precum și asupra procesării ulterioare a acestora. În ceea ce privește scopul și amploarea colectării de date, prelucrarea și utilizarea ulterioară a datelor de către Instagram, precum și permisiunile și setările pentru protejarea confidențialității utilizatorilor, puteți consulta politicile de confidențialitate Instagram la: https://help.instagram.com/155833707900388.

Dacă sunteţi membru al Instagram și nu doriţi ca acesta să colecteze datele dumneavoastră prin intermediul pluginului şi să le lege de datele deja stocate pe Instagram, trebuie să vă deconectaţi de la reţeaua de socializare înainte de a vizita acest site.

Pluginul Tumblr

Acest site utilizează anumite pluginuri Tumblr, acestea fiind operate de Tumblr Inc., cu sediul în 35 East, 21st. Street, 10th Floor, New York, NY 10010, USA. Aceste pluginuri vă permit să faceţi publică o postare sau o pagină pe Tumblr. Atunci când vizitaţi acest site folosind Tumblr, browser-ul stabileşte o conexiune directă cu serverele Tumblr. Noi nu avem nicio influenţă asupra volumului de date accesat de Tumblr şi transmis prin acest plugin. Din experienţă proprie, este posibil ca adresa IP şi URL a respectivului site să fie transmise.

Mai multe informaţii pot fi găsite în politica de confidenţialitate a Tumblr: https://www.tumblr.com/privacy

Twitter plugin

Acest serviciu utilizează pluginuri sociale (“plugins”) gestionate de rețeaua socială twitter.com. Pluginurile pot fi identificate printr-o siglă Twitter.

Prin intermediul pluginului, Twitter primește informațiile pe care dumneavoastră le accesați pe pagina noastră. În cazul în care sunteți conectat şi la rețeaua de socializare în același timp, Twitter poate atribui acțiunile realizate pe pagină contului dumneavoastră de Twitter şi, implicit, dumneavoastră personal. Când dumneavoastră interacționați cu plugin-urile, informațiile corespunzătoare sunt transferate direct din browserul dvs. pe Twitter și stocate. Chiar dacă nu sunteți membru Twitter, există totuși posibilitatea ca aceasta să obțină și să stocheze adresa dumneavoastră IP.

Făcând click pe unul dintre butoanele de plugin, vă puteţi exprima acordul cu privire utilizarea acestora și, prin urmare, cu transferul de date cu caracter personal către Twitter. Nu deţinem controlul asupra naturii și scopului acestor date transmise, precum și asupra procesării ulterioare a acestora. În ceea ce privește scopul și amploarea colectării de date, prelucrarea și utilizarea ulterioară a datelor de către Twitter, precum și permisiunile și setările pentru protejarea confidențialității utilizatorilor, puteți consulta politicile de confidențialitate Twitter la: https://twitter.com/en/privacy.

Dacă sunteți membru al Twitter și nu doriți ca acesta să colecteze datele dumneavoastră prin intermediul pluginului și să le lege de datele deja stocate pe Twitter, trebuie să vă deconectați de la rețeaua de socializare înainte de a vizita site-ul.

Google+ plugin

Acest serviciu utilizează pluginuri sociale (“plugins”) gestionate de rețeaua socială Google+. Pluginurile pot fi identificate printr-o siglă Google+.

Prin intermediul pluginului, Google primește informațiile pe care un dumneavoastră le accesaţi pe pagina noastră. În cazul în care sunteţi conectat şi la reţeaua de socializare în acelaşi timp, Google poate atribui acţiunile realizate pe pagină contului dumneavoastră de Google+ şi, implicit, dumneavoastră personal. Când dumneavoastră interacționaţi cu pluginurile, informațiile corespunzătoare sunt transferate direct din browserul dvs. pe Google+ și stocate acolo. Chiar dacă nu sunteţi membru Google+, există totuși posibilitatea ca aceasta să obţină și să stocheze adresa dumneavoastră IP.

Făcând click pe unul dintre butoanele de plugin, vă puteţi exprima acordul cu privire utilizarea acestora și, prin urmare, cu transferul de date cu caracter personal către Google+. Nu deţinem controlul asupra naturii și scopului acestor date transmise, precum și asupra procesării ulterioare a acestora. În ceea ce privește scopul și amploarea colectării de date, prelucrarea și utilizarea ulterioară a datelor de către Google+, precum și permisiunile și setările pentru protejarea confidențialității utilizatorilor, puteți consulta politicile de confidențialitate Google+ la: https://policies.google.com/privacy?hl=en.

Dacă sunteţi membru al Google+ și nu doriţi ca acesta să colecteze datele dumneavoastră prin intermediul pluginului şi să le lege de datele deja stocate pe Google+, trebuie să vă deconectaţi de la reţeaua de socializare înainte de a vizita site-ul.

Pinterest plugin

Acest serviciu utilizează pluginuri sociale (“plugins”) gestionate de rețeaua socială Pinterest.

Prin intermediul pluginului, Pinterest primește informații cu privire la activitatea dumneavoastră pe website-ul nostru. În cazul în care sunteţi conectat şi la reţeaua de socializare în acelaşi timp, Pinterest poate atribui acţiunile realizate pe pagina contului dumneavoastră şi, implicit, dumneavoastră personal. Când interacționaţi cu pluginurile, informațiile corespunzătoare sunt transferate direct din browserul dvs. pe Pinterest și stocate acolo. Chiar dacă nu sunteţi membru Pinterest, există totuși posibilitatea ca acesta să obţină și să stocheze adresa dumneavoastră IP.

Făcând click pe unul dintre butoanele de plugin, vă puteţi exprima acordul cu privire utilizarea acestora și, prin urmare, cu transferul de date cu caracter personal către Pinterest. Nu deţinem controlul asupra naturii și scopului datelor transmise, precum și asupra procesării ulterioare a acestora. În ceea ce privește scopul și amploarea colectării de date, prelucrarea și utilizarea ulterioară a datelor de către Pinterest, precum și permisiunile și setările pentru protejarea confidențialității utilizatorilor, puteți consulta politicile de confidențialitate Pinterest la: https://policy.pinterest.com/en/privacy-policy.

Dacă sunteţi membru Pinterest și nu doriţi ca acesta să colecteze datele dumneavoastră prin intermediul pluginului şi să le lege de datele deja stocate pe Pinterest, trebuie să vă deconectaţi de la reţeaua de socializare înainte de a vizita site-ul.

Newsletter

Pentru a primi un newsletter, este necesară indicarea unei adrese de e-mail valide, alături de informaţii specifice prin care se poate identifica titularul acestei adrese. De asemenea, este necesar consimţământul dvs. pentru transmiterea newsletter-ului şi, de aceea, vă informăm că orice alte date cu caracter personal vor fi colectate şi stocate doar în baza acordului dvs. Datele astfel colectate sunt prelucrate doar în vederea transmiterii newsletter-ului şi nu vor fi transmise terţilor.

Prin urmare, vom prelucra orice date pe care le introduceți în formularul de contact numai cu consimțământul dvs., în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. a GDPR.

Mailchimp

Acest site utilizează serviciile MailChimp pentru a transmite newsletter, întrucât MailChimp este un serviciu care poate fi implementat pentru a organiza și analiza trimiterea de newslettere.

Ca modalitate de operare, atunci când introduceți date în scopul de a vă abona la newsletter, informațiile sunt stocate pe serverele MailChimp din Statele Unite, acest serviciu fiind furnizat de Rocket Science Group LLC, 675 Ponce De Leon Ave NE, Suite 5000, Atlanta, GA 30308, USA.

MailChimp este în posesia unei certificări care este în conformitate cu “EU-US-Privacy-Shield”. “Privacy-Shield” este un acord între Uniunea Europeană (UE) și Statele Unite ale Americii (SUA), având drept scop garantarea respectării standardelor europene de protecție a datelor în Statele Unite.

Mai mult, MailChimp poate fi folosit şi pentru a analiza performanţa campaniilor de trimitere de newsletter şi pentru a realiza date statistice privind aceste campanii, cu rol de adaptare şi eficientizare. Astfel, dacă deschideți un e-mail care a fost trimis prin intermediul MailChimp, un fișier care a fost integrat în e-mail (un așa-zis web-beacon) se conectează la serverele MailChimp din Statele Unite. Ca rezultat, poate fi determinat dacă a fost deschis sau nu un newsletter și care link a fost ulterior deschis. Informațiile tehnice sunt, de asemenea, înregistrate la momentul respectiv (de exemplu, ora de acces, adresa IP, tipul de browser și sistem de operare).

Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 – Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.

Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.

MailChimp foloseşte Clauze Contractuale Standard drept garanţie adecvată privind protecţia datelor, în acord cu nivelul de protecţie garantat prin GDPR. Pentru mai multe informaţii, accesaţi https://mailchimp.com/legal/data-processing-addendum/#Annex_C şi întreaga politică privind confidenţialitatea disponibilă aici: https://mailchimp.com/legal/data-processing-addendum/.

Plugins și Tools

Youtube

Site-ul nostru utilizează plugin-urile platformei YouTube, care este operat de Google. Operatorul site-ului web este YouTube, LLC, Cherry Ave 901, San Bruno, CA 94066, SUA.

Dacă vizitați o pagină de pe site-ul nostru în care a fost integrat un plug-in YouTube, va fi creată o conexiune cu serverele YouTube. În consecință, serverul YouTube va fi anunțat, care dintre paginile au fost vizitate de dumneavoastră

În plus, YouTube va putea să introducă şi cookie-uri diferite, cu ajutorul cărora se vor putea obține informații despre vizitatorii site-ului nostru. Printre altele, aceste informații vor fi utilizate pentru a genera statistici video cu scopul de a îmbunătăți ușurința în utilizarea site-ului și de a preveni încercările de fraudare.

Dacă sunteți conectat (ă) la contul dvs. YouTube în timp ce vizitați site-ul nostru, permiteți YouTube să aloce direct modelele dvs. de navigare în profilul dvs. personal. Aveți opțiunea de a preveni acest lucru prin deconectarea de pe contul YouTube.

Utilizarea YouTube se bazează pe interesul nostru de a vă prezenta conținutul online într-o manieră atrăgătoare. Conform art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR, acesta este un interes legitim.

Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 – Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat. Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) ar trebui să aibă la bază Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene.

Pentru mai multe informații despre modul în care YouTube gestionează datele despre utilizatori, consultați Politica de confidențialitate YouTube privind datele de la: https://policies.google.com/privacy?hl=en.

Google reCaptcha

Utilizăm “Google reCAPTCHA” (denumit în continuare “reCAPTCHA”) pe site-ul noastre. Furnizorul este Google Inc., cu sediul în 1600 Amphitheater Parkway, Mountain View, CA 94043, SUA (“Google”). Scopul reCAPTCHA este de a determina dacă datele introduse pe site-ul nostru (de exemplu, informațiile introduse într-un formular de contact) sunt furnizate de un utilizator uman sau de un program automatizat. Pentru a determina acest lucru, reCAPTCHA analizează comportamentul vizitatorilor site-ului bazându-se pe o varietate de parametri. Această analiză este declanșată automat de îndată ce vizitatorul site-ului intră pe site. Pentru această analiză, reCAPTCHA evaluează o varietate de date (de exemplu adresa IP, timpul pe care vizitatorul site-ului le-a petrecut pe site sau mișcările cursorului inițiate de utilizator). Datele urmărite în timpul acestor analize sunt trimise la Google. Analizele reCAPTCHA rulează în întregime în fundal. Vizitatorii site-ului nu sunt avertizați că o analiză este în curs de desfășurare. Datele sunt prelucrate în baza art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR. Operatorii site-ului web au un interes legitim, pentru a proteja conținutul web al operatorului împotriva utilizării abuzive de către sistemele automatizate de spionaj industrial și împotriva SPAM.

Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 – Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.

Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.

Google reCatpcha foloseşte Clauze Contractuale Standard drept garanţie adecvată privind protecţia datelor, în acord cu nivelul de protecţie garantat prin GDPR. Pentru mai multe informaţii, consultați Declarația de confidențialitate a datelor Google disponibile aici: https://policies.google.com/privacy  şi aici https://policies.google.com/terms?hl=en

Chat Online

Platforme Chat – Facebook Messenger

Pe acest website folosim Facebook Messenger, aplicație gratuită de mesagerie instantanee, asigurându-se astfel schimbul instantaneu de mesaje de tip text cu una sau chiar mai multe persoane sau calculatoare deodată. Este o aplicație și platformă americană de mesagerie dezvoltată de Facebook, Inc. Dezvoltată inițial ca Facebook Chat în 2008, compania și-a reînnoit serviciul de mesagerie în 2010.

Prin intermediul Facebook Messenger, vă putem asigura asistență rapidă, permițând interacțiunea cu noi, inclusiv prin urmărirea achizițiilor, prin primirea notificărilor și inițierea de conversații personale cu reprezentanții serviciului clienți ai companiei.

Temeiul legal pentru prelucrarea datelor cu caracter personal prin intermediul Facebook Messenger este reprezentat de art. 6 alin. 1 lit. f) din Regulament, bazându-ne pe interesul nostru legitim pentru legalitatea prelucrării. În ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, Facebook Irlanda poate fi contactată online sau prin poștă la următoarea adresă Facebook Irlanda Ltd., 4 Grand Canal Square, Grand Canal Harbour, Dublin 2 Irlanda.

Datele colectate prin intermediul Facebook Messenger sunt utilizate, printre altele, pentru oferirea, personalizarea și îmbunătățirea chat-ului, pentru a permite oferirea de servicii de analiză, dar și pentru comunicarea cu dumneavoastră.

Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 – Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.

Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.

Facebook Messenger respectă prevederile GDPR și Clauzele Contractuale Standard (SSC – Standard Contractual Clauses) aprobate de Comisia Europeană, luând în considerare în permanență deciziile acesteia cu privire la transferurile de date către Statele Unite și alte țări. Comisia Europeană a recunoscut ţări precum Andorra, Argentina, Canada (organizații comerciale), Insulele Feroe, Guernsey, Israel, Insula Man, Japonia, Jersey, Noua Zeelandă, Elveția și Uruguay ca oferind o protecție adecvată.

Mai multe informații sunt disponibile aici https://www.facebook.com/privacy/explanation şi aici  https://www.facebook.com/legal/EU_data_transfer_addendum

WhatsApp

Prin intermediul WhatsApp, asigurăm o comunicare eficientă cu clienții noștri. Pentru cei care locuiesc într-o țară din Spațiul Economic European (care include Uniunea Europeană) și orice altă țară sau teritoriu inclus (denumită în mod colectiv “Regiunea Europeană”), Whatsapp este operat de către WhatsApp Ireland Limited, cu sediul în 4 Grand Canal Square, Grand Canal Harbour, Dublin 2, Irlanda.

Conform politicii WhatsApp, care poate fi consultată și analizată aici: https://www.whatsapp.com/legal/#privacy-policy, Whatsapp Ltd. fiind și parte din Companiile Facebook, prin intermediul acestui serviciu se colectează și prelucrează date cu caracter personal cu respectarea principiilor de securitate și confidențialitate aplicabile la nivel european (în special, RGPD) sau la nivel internațional (dacă vorbim de servicii puse la dispoziție de Whatsapp Inc. –  EU-U.S. Privacy Shield Framework and the Swiss-U.S. Privacy Shield Framework).

Prin intermediul Whastapp se prelucrează:

  • date furnizate chiar de către utilizatori (cum ar fi cele legate de contul de utilizatori – numărul de telefon, nume de profil, fotografia – conexiunile utilizatorului. În ceea ce privește mesajele transmise, acestea nu sunt stocate pe serverele WhatsApp, cu excepția celor care nu putut fi trimise (spre exemplu, pentru un utilizator offline) și care sunt stocate pentru o perioadă de 30 de zile înainte de a fi șterse.
  • date colectate în mod automat (informații privind status-ul utilizatorului “last seen status”, preferințe ale utilizatorului stocate prin intermediul cookies, adresa IP, informații legate de browser, unele informații legate de tranzacții și plăți – pentru termenii și condițiile privind plățile, recomandăm să consultați https://www.whatsapp.com/legal/?eea=0#payments-in).

Temeiul legal pentru prelucrarea datelor cu caracter personal prin intermediul Whatsapp este reprezentat de art. 6 lit. f) din Regulament, bazându-ne pe interesul nostru legitim pentru legalitatea prelucrării.

Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 – Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.

Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.

WhatsApp foloseşte Clauze Contractuale Standard drept garanţie adecvată privind protecţia datelor, în acord cu nivelul de protecţie garantat prin GDPR, conform informaţiilor disponibile aici https://www.whatsapp.com/legal/#privacy-policy-our-global-operations

Comunicări Audio-Video

Servicii de comunicare Audio-Video

Folosim instrumente specifice conferințelor online, pentru comunicarea cu clienții noștri. Dacă alegeți să comunicați cu noi printr-unul din aceste tool-uri, datele dvs. personale vor fi colectate și prelucrate atât de noi, cât și de către furnizorul respectiv.

Aceste tool-uri colectează toate informațiile pe care le furnizați dvs. (spre exemplu, adresa de e-mail sau numărul dvs. de telefon). Sunt procesate și alte informații precum durata conferinței, timpul petrecut în cadrul respectivei conferințe, numărul de participanți, alte informații specifice funcționării acestor instrumente, dar și date tehnice (cum ar fi: adrese IP, tipul dispozitivelor utilizate, tipul și versiunea sistemului de operare, detalii despre camera și microfonul folosit, dar și date și informații de conținut – mesaje text, mesaje vocale, fotografii și fișiere încărcate etc.).

Temeiurile legale pentru prelucrarea datelor cu caracter personal prin intermediul acestor tool-uri sunt reprezentate de:

art. 6 lit. b) din Regulament, pentru a comunica eficient cu partenerii noștri contractuali și cu actualii sau potențialii clienți;

art. 6 lit. f) din Regulament, bazându-ne pe interesul nostru legitim pentru legalitatea prelucrării, din perspectiva simplificării și accelerării comunicării cu noi.

Cu toate acestea, vă aducem la cunoștință faptul că nu deținem în totalitate controlul asupra tuturor aspectelor procedurale și de de legalitate privind prelucrarea datelor cu caracter personal, sens în care vă rugăm să consultați politicile de confidențialitate ale furnizorilor de astfel de instrumente de video-audio comunicare. În măsura în care a fost solicitat consimțământul dvs., utilizarea respectivului tool se va face în baza acestui consimțământ, până la retragerea acestuia.

În ceea ce privește durata de stocare a datelor prelucrate ca urmare a utilizării acestor instrumente, în afara perioadelor legale privind stocarea, la solicitarea dvs. sau dacă stocarea nu mai este necesară, datele cu caracter personal vor fi șterse de către noi. Însă, pentru mai multe detalii privind stocarea datelor de către furnizorii de tool-uri de comunicare audio-video în scopuri proprii, vă rugăm să-i contactați și să studiați politicile acestora de confidențialitate.

Zoom

Folosim Zoom pentru a facilita comunicarea cu dumneavoastră. Furnizorul acestui serviciu este Zoom Communications Inc, San Jose, 55 Almaden Boulevard, Etajul 6, San Jose, CA 95113, SUA. Pentru detalii despre prelucrarea datelor, consultați politica de confidențialitate a Zoom: https://zoom.us/en-us/privacy.html.

Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 – Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.

Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.

Transmiterea datelor către Statele Unite ale Americii prin Zoom se bazează pe Clauzele contractuale standard (SCC) ale Comisiei Europene. Detalii găsiți aici: https://zoom.us/de-de/privacy.html.

Skype

Folosim Skype pentru a facilita comunicarea cu dumneavoastră. Furnizorul acestui serviciu este Skype Technologies S.A.R.L (cunoscută și sub numele de Skype Software S.A.R.L, Skype Communications S.A.R.L, Skype Inc. și Skype Limited) care este o companie de telecomunicații cu sediul în orașul Luxembourg, Luxemburg ( 23-29 Rives de Clausen, L-2165) și în Palo Alto, CA, Statele Unite.

Detalii privind prelucrarea datelor cu caracter personal pot fi găsite aici: https://privacy.microsoft.com/en-us/privacystatement

Microsoft Teams

Folosim Microsoft Teams pentru a facilita comunicarea cu dumneavoastră. Microsoft Teams este o platformă de comunicare de afaceri dezvoltată de Microsoft, ca parte a familiei de produse Microsoft 365.

Microsoft a aderat la principiile de transfer UE-SUA și Elveția-SUA Privacy Shields, însă Cadrul scutului de confidențialitate ca bază legală pentru transferurile de date cu caracter personal trebuie interpretat și aplicat în lumina hotărârii Curții de Justiție a UE în cauza C-311/18.

Detalii privind prelucrarea datelor cu caracter personal pot fi găsite aici: https://privacy.microsoft.com/en-us/privacystatement

Google Meet

Folosim Google Meet pentru a facilita comunicarea cu dumneavoastră. Furnizorul acestui serviciu este Google Inc., cu sediul în Statele Unite ale Americii, 1600 Amphitheatre Parkway, Mountain View, CA 94043. În Spațiul Economic European (SEE) și Elveția, serviciile Google sunt furnizate de către Google Ireland Limited încorporată și care funcționează în conformitate cu legislația Irlandei (număr înregistrat: 368047), cu sediul în Casa Gordon, strada Barrow, Dublin 4, Irlanda.

Pentru mai multe detalii privind prelucrarea datelor cu caracter personal, vă recomandăm să consultați politica disponibilă aici:  https://policies.google.com/privacy

Publicitate și Analiză

Google Analytics

Acest site utilizează funcțiile serviciului de analiză web Google Analytics. Furnizorul acestui serviciu este Google Inc., cu sediul în Statele Unite ale Americii, 1600 Amphitheatre Parkway, Mountain View, CA 94043.

Google Analytics utilizează așa-numitele cookie-uri. Fișierele cookie sunt fișiere text care sunt stocate pe computer și care permit o analiză a utilizării site-ului de către utilizatori. Informațiile generate de cookie-uri cu privire la utilizarea de către dvs. a acestui site web este, de obicei, transferat pe un server Google din Statele Unite, unde este stocat.

Stocarea cookie-urilor Google Analytics și utilizarea acestui instrument de analiză se bazează pe Art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR. Operatorul acestui site are un interes legitim în analiza tiparelor utilizatorilor pentru a optimiza atât serviciile oferite online, cât și activitățile de publicitate ale operatorului.

Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 – Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.

Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.

Transmiterea datelor către Statele Unite ale Americii se bazează pe Clauzele contractuale standard (SCC) ale Comisiei Europene.

Anonimizare IP

Pe acest site am activat funcția de anonimizare IP. Ca rezultat, adresa IP va fi abreviată de Google în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state care au ratificat Convenția privind Spațiul Economic European înainte de a fi transmisă în Statele Unite. IP-ul complet va fi transmis către unul dintre serverele Google din Statele Unite și va fi abreviat acolo doar în cazuri excepționale. În numele operatorului acestui site, Google va folosi aceste informații pentru a analiza utilizarea de către dvs. a acestui site, pentru a genera rapoarte privind activitățile site-ului web și pentru a furniza alte servicii operatorului acestui site în legătură cu utilizarea site-ului. Adresa IP transmisă împreună cu Google Analytics din browserul dvs., nu vor fi fuzionate cu alte date din posesia Google.

Browser plug-in

Aveți opțiunea de a preveni arhivarea cookie-urilor făcând modificări pertinente ale setărilor software-ului browserului dvs. Cu toate acestea, trebuie să subliniem că, în acest caz, este posibil să nu puteți utiliza toate funcțiile acestui site. În plus, aveți opțiunea de a preveni înregistrarea datelor generate de cookie și legate de utilizarea de către dvs. a site-ului web (inclusiv adresa IP) de către Google, precum și de prelucrarea acestor date de către Google, descărcând și instalând plug- in disponibil sub link-ul următor: https://tools.google.com/dlpage/gaoptout?hl=en 

Obiecția față de înregistrarea datelor

Aveți opțiunea de a împiedica înregistrarea datelor dvs. de către Google Analytics făcând click pe următorul link. Acest lucru va duce la plasarea unui cookie de renunțare, care împiedică înregistrarea datelor dvs. în timpul viitoarelor vizite la acest site: dezactivarea Google Analytics.

Pentru mai multe informații despre manipularea datelor utilizatorilor de către Google Analytics, consultați Declarația privind confidențialitatea datelor Google la: https://support.google.com/analytics/answer/6004245?hl=ro.

Parametrii demografici furnizați de Google Analytics

Acest site utilizează funcția “parametri demografici” furnizată de Google Analytics, prin intermediul cărora se generează rapoarte care oferă informații privind vârsta, genul și interesele vizitatorilor site-ului web. Sursele acestor informații sunt publicitatea pe criterii de interes generată de Google, precum și datele vizitatorilor obținute de la terţi prestatori de servicii. Aceste date nu pot fi alocate unui anumit individ. Aveți opțiunea de a dezactiva această funcţie în orice moment, făcând modificări pertinente ale setărilor pentru publicitate în contul dvs. Google sau puteți în general, interzice înregistrarea datelor dvs. de către Google Analytics.

Perioada de arhivare

Datele privind nivelul utilizatorilor sau al incidentelor stocate de Google legate de cookie-uri, ID-uri de utilizator sau ID-uri de publicitate (de exemplu, module cookie DoubleClick, ID de publicitate Android) vor fi anonime sau șterse după . Pentru detalii, faceți click pe următorul link: https://support.google.com/analytics/?hl=en#topic=3544906

Google Analytics Remarketing

Site-ul nostru utilizează funcțiile Google Analytics Remarketing, în combinație cu funcțiile Google AdWords și Google DoubleClick, care funcționează pe toate dispozitivele. Furnizorul acestor soluții este Google Inc., cu sediul în Statele Unite ale Americii, 1600 Amphitheater Parkway, Mountain View, CA 94043.

Această funcție permite conectarea grupurilor țintă publicitare generate cu Google Analytics Remarketing cu funcțiile Google AdWords și Google DoubleClick, care funcționează pe toate dispozitivele. Acest lucru face posibilă afișarea mesajelor publicitare personalizate bazate pe interes, în funcție de modelele de utilizare anterioară și de navigare pe un dispozitiv (de exemplu, telefonul mobil) într-o manieră adaptată atât pentru dvs., cât și pentru oricare dintre dispozitivele dvs. (de exemplu, tabletă sau PC).

Dacă ne-ați dat consimțământul, Google va conecta progresul browserului web și al aplicației la contul dvs. Google în acest scop. Prin urmare, este posibil să fie afişate aceleași mesaje publicitare personalizate pe fiecare dispozitiv pe care vă conectați cu contul dvs. Google.

Pentru a susține această funcție, Google Analytics înregistrează ID-urile autentificate ale utilizatorilor temporar conectați la datele Google Analytics pentru a defini și a compila grupurile țintă pentru ca anunțurile să fie afișate pe toate dispozitivele.

Aveți opțiunea de a crea obiecții permanente în ceea ce privește remarketingul / direcționarea pe toate dispozitivele, dezactivând publicitatea personalizată în contul dvs. Google. Pentru a face acest lucru, urmați acest link: https://www.google.com/settings/ads/onweb/.

Consolidarea datelor înregistrate în contul dvs. Google va avea loc exclusiv pe baza consimțământului dvs. pe care îl puteți da companiei Google și, de asemenea, revoca (articolul 6 alin. 1 lit. a GDPR). Procesele de înregistrare a datelor care nu sunt consolidate în contul dvs. Google (de exemplu, pentru că nu aveți un cont Google sau v-ați opus consolidării datelor), înregistrarea datelor se face pe baza articolului Art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR. Interesul legitim rezidă din faptul că operatorul site-ului are un interes legitim în analiza anonimă a vizitatorului site-ului web în scopuri publicitare.

Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 – Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.

Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.

Transmiterea datelor către Statele Unite ale Americii se bazează pe Clauzele contractuale standard (SCC) ale Comisiei Europene.

Pentru mai multe informații și reglementări pertinente privind protecția datelor, consultați Politicile de confidențialitate ale datelor Google la: https://policies.google.com/technologies/ads?hl=en.

Google Ads and Google Conversion Tracking

Acest site utilizează Google Ads. Ads este un program promoțional online al Google Inc. – 1600 Amphitheatre Parkway, Mountain View, CA 94043, Statele Unite ale Americii (“Google”).

În legătură cu Google Ads, folosim un instrument numit Urmărirea conversiilor. Dacă dați click pe un anunț publicat de Google, va fi plasat un modul cookie pentru scopuri de urmărire a conversiilor. Fișierele cookie sunt fișiere text minuțioase pe care browserul web le plasează pe computerul utilizatorului. Aceste cookie-uri expiră după 30 de zile și nu sunt folosite pentru a identifica personal utilizatorii. Dacă utilizatorul vizitează anumite pagini ale acestui site și cookie-ul nu a expirat încă, Google va putea recunoaște faptul că utilizatorul a făcut click pe un anunț și a fost conectat la această pagină.

Un alt modul cookie este alocat fiecărui client Google Ads. Aceste module cookie nu pot fi urmărite prin intermediul site-urilor web ale clienților Ads. Informațiile obținute cu ajutorul modulelor cookie de conversie sunt utilizate pentru a genera statistici de conversie pentru clienții Ads care au optat pentru utilizarea urmăririi conversiilor. Utilizatorii primesc numărul total de utilizatori care au făcut click pe anunțurile lor și au fost conectați la o pagină echipată cu o etichetă de urmărire a conversiilor. Cu toate acestea, ele nu primesc nicio informație care să le permită să identifice personal acești utilizatori. Dacă nu doriți să fiţi implicat, aveți opțiunea de a obiecta față de această utilizare prin dezactivarea cu ușurință a modulului cookie de urmărire a conversiilor Google prin intermediul browserului dvs. web în conformitate cu setările utilizatorului. Dacă faceți acest lucru, nu veți fi inclus în statisticile privind Urmărirea conversiilor.

Depozitarea cookie-urilor “Conversion” și utilizarea acestui instrument de urmărire se bazează pe Art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR. Operatorul site-ului are un interes legitim în analiza tiparelor utilizatorilor, în scopul optimizării ofertelor web și a publicității operatorului.

Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 – Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.

Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.

Transmiterea datelor către Statele Unite ale Americii se bazează pe Clauzele contractuale standard (SCC) ale Comisiei Europene.

Pentru a consulta informații mai detaliate despre Google Ads și Urmărirea conversiilor Google, consultați Politicile de confidențialitate a datelor Google la: https://policies.google.com/privacy?hl=en.

Puteți configura browser-ul dvs. în așa fel încât să fiți notificat în orice moment când sunt plasate module cookie și puteți permite cookie-urile numai în anumite cazuri sau să excludeți acceptarea cookie-urilor în anumite cazuri sau pentru toate situaţiile și puteți, de asemenea, să activați ștergerea automată a cookie-urilor după închiderea browserului. Dacă dezactivați modulele cookie, funcțiile acestui site Web pot fi limitate.

Facebook Pixel

Pentru a măsura ratele de conversie, site-ul nostru utilizează pixelul activității vizitatorilor Facebook, operat de Facebook Inc., 1601 S. California Ave, Palo Alto, CA 94304, SUA (“Facebook”).

Acest instrument permite urmărirea vizitatorilor paginii după ce au fost conectați la site-ul web al furnizorului după ce au făcut click pe un anunț Facebook. Acest lucru face posibilă analizarea eficienței anunțurilor Facebook în scopuri statistice și de cercetare de piață și optimizarea campaniilor viitoare de publicitate.

Pentru operatorii acestui site, datele colectate sunt anonime. Nu suntem în situația de a ajunge la nicio concluzie cu privire la identitatea utilizatorilor. Cu toate acestea, Facebook arhivează informațiile și le procesează, astfel încât să fie posibilă conectarea la profilul respectiv, iar Facebook este în măsură să utilizeze datele în scopuri promoționale proprii, în conformitate cu Politica de utilizare a datelor din Facebook. Aceasta permite Facebook să afișeze anunțuri atât pe paginile Facebook, cât și în afara Facebook. Operatorii acestui site nu au niciun control asupra utilizării acestor date.

Utilizarea Facebook Pixel se bazează pe Art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR. Operatorul site-ului are un interes legitim în campanii de publicitate eficiente, care includ și medii sociale.

Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 – Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.

Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.

Transmiterea datelor către Statele Unite ale Americii se bazează pe Clauzele contractuale standard (SCC) ale Comisiei Europene. În politicile Facebook privind confidențialitatea datelor, veți găsi informații suplimentare despre protejarea confidențialității la adresa: https://www.facebook.com/about/privacy/.

De asemenea, aveți opțiunea de a dezactiva funcția de remarketing “Audiențe personalizate” din secțiunea Setări pentru anunțuri de sub https://www.facebook.com/ads/preferences/?entry_product=ad_settings_screen. Pentru a face acest lucru, trebuie mai întâi să vă conectați la Facebook.

Dacă nu aveți un cont Facebook, puteți dezactiva publicitatea bazată pe utilizatori prin Facebook pe site-ul Web al Interactive Digital Advertising Alliance: http://www.youronlinechoices.com/ro/optiunile-mele.

Concluzie

Prezenta politică privind prelucrarea datelor cu caracter personal este generată în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, dar şi cu celelalte dispoziţii legale naţionale aplicabile.

Ne rezervăm dreptul de a face orice completări sau modificări la această politică. Recomandăm consultarea Politicii în mod regulat pentru o informare corectă și actualizată în ceea ce privește prelucrarea datelor personale.

Pentru mai multe detalii cu privire la prezenta Politică GDPR, precum şi pentru exercitarea oricărui drept dintre cele menţionate anterior, poate fi trimisă o notificare scrisă la datele de contact indicate mai sus.